AI sau nu motive să te temi de AI?

de | oct. 27, 2023 | Editorial, News, Povesti de Succes

Cosmin Constantin Carvaci

Fondator Bitcom IoT

În urma unui studiu recent realizat de Universitatea IE din Spania, a reieșit că aproape 70% dintre salariații din UE doresc impunerea unor restricții guvernamentale privind inteligența artificială. O creștere de peste 15 procente față de anul anterior. Principalul motiv este o îngrijorare că AI ar putea să îi lase fără locuri de muncă pe viitor prin nivelul tot mai ridicat de automatizare.

 Temerile față de ChatGPT sau alte aplicații ale tehnologiei AI apar în primul rând pe fondul unei anxietăți legate de adoptarea elementelor de noutate înainte ca acestea să devină populare în masă, cu funcționalități și beneficii dovedite. Este mult să ceri unor oameni să folosească ceva ce nu cunosc și în care nu pot avea încredere, mai ales în urma speculațiilor despre superinteligența artificială care poate depăși controlul uman și acționa conform propriilor interese, sau a unor interese umane rău direcționate.

De aceea, rolul guvernelor în acest context este critic. Este nevoie de campanii de informare mai elaborate, care să discute aceste motive de îngrijorare cu scopul de a le clarifica și elimina pe parcurs, prin argumente echilibrate și ușor de validat.

Un exemplu în sensul acesta este Estonia, care are o cultură și o infrastructură digitală foarte puternică la nivel global. Ei au introdus identitatea și votul digital și au facilitat schimbul de date între sectorul public și privat. Toate investițiile au la bază o strategie AI națională pentru a deveni un pionier în acest sector, oferind pe viitor un cadru legal și etic și o bază pentru cercetare. Deciziile s-au luat la nivel colaborativ și incluziv pentru ca dezvoltarea ChatGPT să fie de folos unor grupuri cât mai variate.

Investiția guvernamentală va fi justificată de faptul că AI are potențialul de a transforma cu eficiență multe industrii cheie precum sănătatea, educația și transportul. De asemenea, ea este de folos și afacerilor, care își pot îmbunătăți activitățile de marketing cu ajutorul informațiilor generate despre comportamentul de consum și multe altele.

 Cum susține și raportul Future of Jobs emis de Forumul Economic Mondial, AI nu va putea să înlocuiască pe deplin meserii în domenii precum terapie, relații cu publicul, asistență socială, artă, inginerie, strategie și analiză etc. sau pe cele care presupun abilități specific umane precum creativitatea, dexteritatea fizică, inteligența emoțională.

Un alt exemplu sunt vopsitorii. Robotul poate vopsi cu precizie ridicată doar dacă este antrenat de un vopsitor experimentat. La fel se întâmplă și cu cei care participă la data labeling și multe alte procese similare.

În cadrul Bitcom, o companie cu capital 100% românesc ce produce IoT în plan local, lucrăm cu tehnologie inovatoare pentru a livra proiecte care îmbunătățesc semnificativ stilul de viață. Avem astfel o perspectivă din interior asupra fenomenului, știind cum să îl folosim în interesul civilizației.

Da, este un lucru sigur că meseriile se vor transforma în viitor, însă cu ajutorul, NU din cauza AI, și este bine să ne familiarizăm de pe acum cu tot ce presupune tranziția, pentru a avea un avantaj competitiv la lucru, în business sau la nivel de smart city.